Jurnal pentru nepoti 0.3. Manila, Philippines

20 Iunie 2017, Abu Dhabi, UAE

Am ajuns acum 2 zile de pe zborul de Manila. E un zbor pe care rar il fac, insa am descoperit cu absoluta UIMIRE ca pe cat de lung este zborul (8-9 ore), pur si simplu pe atat de usor. Oamenii sunt atat de calzi, de politicosi, de silentiosi, de cu bun simt, de am crezut ca mi se joaca o farsa :)) Totusi, sa vezi 400 de pasageri atat de calzi ca painea, mai ca imi venea sa ii iau acasa.

Mama cand a auzit ca am zbor in Philippine, a facut un “Oaaaaa!!”.  Draga de ea. :)) Nu, mama, nu merg pe insulele exotice. Am zbor in Manila, e un oras destul de central, iar insulele sunt prea departe. Exact reactia mamei am avut-o si eu acum 3 ani, cand am avut primul zbor aici. Naiva de mine, saream in sus de bucurie cand vazusem atunci programul. M-am calmat. :))

Am vazut orasul destul de gri si trist, aglomerat. Se construiesc zgarie-nori la fiecare pas. Doar masinile colorate, ceva palmieri si permanentele umbrele de soare ale localnicilor dau culoare orasului. Pe marginea orasului vezi casute etajate improvizat cu franghii de rufe afara, de ti se rupe inima. Traficul este ca in India. Ba nu, in India e mai rau. Dar asemanator. Oamenii sunt intr-o continua miscare, e o forfota ciclica, pare ca nimeni nu se opreste. Iar toaaata lumea se uita la mine pe strada. Dar TOATA lumea! Mi-a luat ceva sa realizez ca eram un singur chip ciudat european intr-o aglomeratie asiatica. Exact viceversa la noi in Romania. Constient sau inconstient ne hol-bam! Si credeti-ma, chiar nu e placut deloc. (Acum inteleg cum se simt strainii cand vin la noi in tara si ne uitam la ei ca la exponati. Pe bune, o sa incerc sa nu mai fac asta in veci!)

Imi luasem locul pentru aterizarea in Abu Dhabi. In fata mea, un cuplu tanar si o doamna mai in varsta. Cu totii filipinezi. Nu interactionasem cu ei in mod special pe timpul zborului, deci nu stiam daca se cunosc cu totii intre ei. Brusc, domnul incepe sa vorbeasca in limba lor cu doamna mai in varsta si parca sa o consoleze. In gandul meu: “De ce o mangaie, daca nu o cunoaste?? si de ce plange doamna??” Aterizam, dezarmam usile si astept cuminte sa debarce pasagerii. Domnul vine la mine zambind amabil si cu lacrimi in ochi sa imi ceara un pahar cu apa pentru doamna mai in varsta. 

-“S-a intamplat ceva??”

– “Mama nu se poate opri din plans. Noi ramanem aici in Abu Dhabi, unde locuim si muncim de altfel, iar mama are conexiune de aici spre Statele Unite. Si nu se mai poate opri din plans, caci nu stim cand ne vom revedea.”

Parca mi-a stat inima. De parca era prima data cand vedeam o despartire. Observ zilnic sute de emotii extreme pe chipurile oamenilor intr-un interval atat de scurt, incat nu intelegeam de ce acum ma tulbura un eveniment pur si simplu normal pentru mine. M-am tras usor deoparte si incercam sa nu ma mai uit la ei. Nu imi puteam controla lacrimilie si incercam sa nu par penibila. “Hai, Carmen! Fii in toata firea!” Nimic. Ii auzeam in limba lor acolo. Ce-i drept, de cate ori am plecat de acasa, niciodata nu am vazut-o pe mama plangand in hohote. Pe tata il vad in lacrimi doar cand vin acasa, nu si cand plec, se tine tare. Pentru ca ori nu le-am dat voie sa faca asta, ori s-au tinut tare pana am iesit din casa. Mai mult am plans separat, ca sa nu ne rupem sufletele unii altora. Dar acum, cand i-am vazut pe ei, cum plangeau toti trei si incercau sa se incurajeze unii pe altii, pur si simplu mi s-a rupt sufletul. De ai mei, de ai lor, de toti cei care sunt nevoiti sa plece sau calatoresc pur si simplu la mii de kilometri distanta si muncesc atat de departe pentru o viata mai buna. Iar oamenii astia imi erau asa dragi, caci un zbor mai placut ca asta nu imi amintesc sa fii avut in ultimul an.

Prolog:

Dragi viitori nepoti, 

Este fascinant sa calatoresti si sa descoperi lumea, culturile, sa te bucuri de ce a lasat Dumnezeu pe Pamant, sa inveti si sa te minunezi de frumusetile lui. Insa, oriunde va va duce viata, pretuiti-va parintii. Respectati-i, ajutati-i si intotdeauna intorceti-va la ei. Caci dintre toate comorile lasate de Dumnezeu pe Pamant,

parintii sunt de nepretuit.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s